Educaţie

SCURT ISTORIC AL SCOLII

Datele existente la Primăria Rîu Sadului plasează primul local de şcoală ca fiind ridicat în anul 1790 din lemn de brad – funcţionând în fiecare an câte un învăţător. În 1864, adică după 74 de ani, pe locul unde este clădită astăzi şcoala de cărămidă s-a edificat o nouă şcoală confesională din lemn acoperită cu şindrilă aflată lângă biserică. Aceasta avea o sală de învăţământ, două odăi pentru locuinţa învăţătorului, două odăi mici pentru cancelarie, având şi o pivniţă toate sub acelaşi acoperişi. Ambele şcoli au fost edificate cu bani daţi de comuna Răşinari, învăţătorii fiind plătiţi tot de acea comună. Primul învăţător fiind preotul satului.

În perioada anilor 1936-1937 s-au construit localurile şcolilor, din cărămidă, în cele 3 cătune: Ciupari, Beberani şi Fundu Rîului, iar în 1980 localul grădiniţei din Beberani. Timp de 137 de ani fiii satului din toate cătunele au frecventat şcoala din cătunul Beberani, în condiţiile unui drum aproape impracticabil şi pe o distanţă între cătune de 4km, respectiv 5km. După ce au fost finalizate construcţiile la toate cele 3 clădiri ale şcolii numărul elevilor care frecventau şcoala s-a îmbunătăţit.

La ora actuală Şcoala Gimnazială Rîu Sadului are 7 clase cu un număr de 84 de elevi şi Centru de documentare şi informare „Micul Prinţ”. Şcoala beneficiază de o bază didactico-materială foarte bună, personalul didactic de predare şi auxiliar fiind 100% calificat, iar cel nedidactic fiind de asemenea calificat. În ceea ce priveşte viitorul conducerea şcolii doreşte să îmbunătăţească laboratorul informatic prin aducerea internetului.