Istoric

Conform surselor documentare existente, primii locuitori au venit în jurul anului 1726, sau cel mai târziu, 1750 din comuna Rășinari și s-au așezat pe valea râului Sadu, ca urmare a condițiilor grele de trai, de la începutul secolului al XVII-lea. Ei se numeau Ciupar, Bebera, Maelat și Fleschin, iar numele lor îl poartă și azi cele patru cătune din care este alcătuită comuna (Ciupari, Beberani, Maelați, Fleschinești sau Fundu Rîului).

Pierderea libertăților strămoșești și ajungerea satului Rășinari în situația umilitoare a unei simple anexe a Sibiului au fost considerate de către locuitori comunei Rășinari ca fiind rușinoase . Conform documentelor istorice, aceasta s-a întâmplat către sfârșitul sec. al XVII-lea (1697-1703) în zilele lui Johannes Sachs de Harteneck, comite al sașilor și primar al Sibiului (1697-1701).

Măsurile luate de conducerea de la Sibiu în ceea ce priveau dările populației către stat și administrarea comunei au devenit tot mai severe în anul 1726 . Alte familii au plecat împreună cu turmele lor de oi, vaci, capre pentru a se așeza pe întinsele pășuni alpestre de pe lângă râul Sadu. Cele 20-30 de familii de emigranți rășinăreni au locuit la început în câteva colibe de lemn construite de ei la poalele pădurilor. Se hrăneau cu lapte, caș, brânză și carne. Treptat populația s-a înmulțit și în jurul anului 1800 se putea vorbi de un sat de circa 150-170 de familii, căruia i s-a dat denumirea după numele râului: Rîu Sadului.

În cartea istorică a comunei au fost atestate în zonă primele asezări omenești încă de la 1600. Descoperirile arheologice ulterioare le confirmă, fiind găsite urme ale civilizației dacice pe aceste meleaguri.

Formarea și dezvoltarea comunei a început practic prin anul 1726, deși timp de 64 de ani, până în 1790, nu a existat nici un fel de școală.

Până în anul 1892 comuna Rîu Sadului aparținea de comuna Rășinari și forma un cătun al acesteia. În acest an conducerea de la Rășinari a numit un ajutor de primar pentru Rîu Sadului pentru a rezolva chestiuni urgente și pentru a înainta rășinerenilor anumite plângeri cu caracter local. El se numea Ioan Cândea și era locuitor al comunei Rîu Sadului. În 1925/1926, obștea satului convocată de conducătorii comunei (Ioan I. Jianu – primar, Nicolae Cândea – vicenotar, Ioan Marin – preot) a hotărât cu majoritate de voturi separarea comunei Rîu Sadului și împărțirea averii între cele două comune în raport cu numărul de locuitori. Această hotărâre a fost aprobată și definitivată de ambele comune și de Prefectură în anul 1927/1928.

În perioada iunie-decembrie 1989, comuna Rîu Sadului a fost desființată, aparținând de primăria Sadu.

Casele locuitorilor sunt răsfirate de-a lungul râului, existând o singură stradă principală. Construite la început din lemn de brad și acoperite cu șisă sau țiglă, sunt astăzi renovate, păstrându-și însă specificul.

Dincolo de case sunt răspândite colibile, așezări specific ciobănești, întâlnite și în alte sate din Mărginime. Satul este înconjurat de dealuri și munți cu o înălțime ce variază între 1000-1500m, acoperiți cu păduri de fag, mesteacăn și brad. Rîul Sadu curge de la sud înspre nord-est, ceea ce denotă înclinația terenului unde este așezat satul.

În apropiere de izvoarele Sadului s-au descoperit între anii 1860-1870 numeroase monede grecești, tetradrahme din Thassos în secolul al II-lea i.Chr., dovadă a relațiilor comerciale directe sau prin intermediul Olteniei, Munteniei, Dobrogei și Moldovei cu orașele eline ale populației dacice din statul condus de Burebista și mai târziu de Decebal.

 Istoria comunei Rîu Sadului este strâns legată de aceea a comunei Rășinari.

Primii locuitori care au venit din comuna Rășinari și care s-au așezat pe valea râului Sadu se numeau:Ciupar, Bebera, Maelat și Fleschin iar numele lor îl poartă și astăzi cele patru cătune din care este alcătuită comuna Rîu Sadului-Ciupari, Beberani, Mailați și Fleschinești sau Fundu Rîului. Acești locuitori au emigrat din comuna Rășinari cam pe la începutul veacului al XVII lea și au părăsit căminurile lor din Rășinari din cauza traiului greu ce aveau acolo. Fiecare din acești patru locuitori dătători de ființă ai comunei Rîu Sadului au stăpânit mult timp liniștiți anumite întinderi de coaste, păduri și văi unde îșă pășteau prin anii 1600-1620-turmele lor de oi, miei și mioare.

În anul 1726, măsurile magistratului din acea vreme devin tot mai severe și alte familii pleacă împreună cu turmele lor de oi, vaci, capre pentru a se așeza pe întinsele pășuni de pe lângă râul Sadu. La început cele 20-30 de familii au locuit în câteva colibe de lemn dar încetul cu încetul au simțit nevoia construirii unor locuințe mai temeinice, populația s-a înmulțit iar pe la anul 1800 se poate pomeni de un sat de circa 150-170 de familii, căruia i s-a dat numele râului Sadu- Rîu Sadului.

Până în anul 1892 Rîu Sadului forma un cătun al comunei Rășinari. Orice chestiune de ordin administrativ se rezolva de către conducerea de la Rășinari. În anul 1892 conducerea Rășinarului numește un ajutor de primar în persoana lui Ioan Cândea, locuitor al Rîu Sadului, pentru a rezolva unele chestiuni urgente.

În 1925/1926-obștea satului convocată de conducătorii comunei (Ioan I.Jianu-primar, Nicolae Cândea-vicenotar, Ioan Marin-preot) a hotărât cu majoritate de voturi separarea comunei de Rășinari și împărțirea averii între cele două comune în raport cu numărul de locuitori, lucrare care a fost definitiv terminată și aprobată de ambele comune și Prefectură în perioada 1927/1928. De la această dată comuna Rîu Sadului își are averea sa proprie,conducerea și gospodăria sa.