Populatia

Comuna este locuită de populaţie în totalitate românească. Despre locuitorii de aici, urmaşi ai răşinărenilor, cercetătorii apreciază că aparţin tipului „om de munte”  făcut să înfrunte greutăţile vieţii montane: statură mijlocie, trup vânjos, ochi blajini, oameni harnici, buni gospodari, rezistenţi la boli şi oboseală, mândri, cu temperament flegmatic, religioşi, puţin comunicativi, rezervaţi faţă de străini dar şi ospitalieri. În 2002 au fost înregistraţi 636 de locuitori (345 bărbaţi şi 291 de femei). Populaţia ocupată, reprezentată prin 198 de persoane este orientată spre agricultură, silvicultură, exploatări energetice şi industrie mică. Majoritate populaţiei are studii gimnaziale şi liceale. În mentalitatea lor, divorţul este o ruşine (divorţurile sunt rare).

În trecut locuitorii comunei s-au ocupat cu pomicultura (comercializau fructe, în satele din câmpie şi aduceau de acolo cereale), transportau fructele cu caii şi măgarii la târguri şi prin sate. În trecut locuitorii localităţii se pricepeau la conservarea fructelor (coşerele pentru uscat fructele) şi la prepararea rachiului din ele. Erau buni comercianţi cu brânză, carne şi piei, de asemenea, pescuiau şi vindeau păstrăvi, din râurile de pe hotarul satului.

Astăzi, ei se ocupă , mai ales, cu oieritul, creşterea vacilor, exploatarea lemnului şi turismul rural. Pe pârâul Pinului este amenajată o păstrăvărie.